Principală  —  Ediţia PRINT  —  Ştiri vechi   —   Vameşii - cele mai mari…

Vameşii – cele mai mari buzunare şi cele mai mari salarii

 Ministerul Finanţelor a efectuat un monitoring financiar al activităţii întreprinderilor de stat şi al activităţii societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat pe I semestru 2009, în scopul consolidării disciplinei financiare şi sporirii eficienţei utilizării patrimoniului public.

 Într-o Notă analitică privind rezultatele monitoringului financiar al întreprinderilor de stat şi al societăţilor comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, pe I semestru 2009 se spune că salariul mediu lunar al unui angajat la întreprinderi constituie 2663 lei şi s-a micşorat în comparaţie cu semestrul I al anului 2008 cu 239 lei sau cu 8,2%. Cel mai mare salariu mediu lunar a fost obţinut de către angajaţii întreprinderilor Serviciului Vamal în mărime de 5110 lei, Biroului Naţional de Statistică – 4767 lei, iar cel mai mic – de către angajaţii întreprinderilor din ramura sănătăţii – 1227 lei, Agenţiei pentru Silvicultură „Moldsilva” – 1446 lei şi Agenţiei „Moldova-Vin” – 1880 lei.